duminică, 24 iunie 2012

S, de la solitar!


 
Acoperiş mi-e propriul suflet.
Şi mă strânge- pe umeri, inimă, ochi. Se răsfrânge.
Ce mi-e sufletul? O aţă ruptă,
Unită, recusută,
De mine- eu, singuratic
Uneori bosumflat, apatic.
Drumul meu, înjumătăţit,
Era cândva plin şi-mplinit.
Azi, nu are literă, esenţă,
Doar S-ul solitar, demenţă.
Punctele de suspensie îl mai ridică,
Cu el, să merg- mi-e frică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu