Oamenii puternici rezistă, tac, zâmbesc şi foarte rar sunt fericiţi!

Om puternic. Omul care și-a îmbrăcat armura, a încălţat bocancii şi a ieşit la război. Omul puternic, pe alocuri se împiedică şi cade, se murdăreşte, dar se ridică. Are curajul şi merge, căci nu are unde să se ascundă, înţelege şi ştie că TREBUIE să lupte. Nu poate să dea înapoi, drum este numai înainte. Omul puternic e obligat să facă lucruri, chiar dacă uneori nu mai poate şi nu mai vrea. Slăbiciunea lui se ascunde în puterea pe care o are, căci omul care ştie că „trebuie”, nu va renunţa, cât de greu ar fi.

El niciodată nu este ajutat, dimpotrivă, i se cere ajutorul. El nu are voie să cadă şi nici să se lamenteze. Câţi oameni puternici aţi văzut să fie nefericiţi? Probabil că nici unul. Oamenii cu sufletul tare, mereu sunt optimişti, zâmbesc, ajută cu un sfat bun la timpul potrivit. Zâmbesc mereu, indiferent de cât l-ar costa. În spate i se bagă un cuţit, iar el zâmbeşte şi ştie că trebuie să fie fericit. Îi este interzis să-şi verse durerea pe altul. Este fericit pentru cei din jur, nu pentru sine, căci el nu ştie ce e asta…

Adesea tindem să credem că oamenii puternici pot rezista orice: boli incurabile, trădare, înşelăciune, moarte, foc, absolut tot. Şi slăbiciunea lui e că nu vorbeşte, nu spune la nimeni că nu mai poate. El nu ştie cum e să fie îmbărbătat sau să fie îmbrăţişat prieteneşte. „Ce nu ne omoară, ne face mai puternici”, dar dacă ne omoară totuşi? Dacă ne omoară, înseamnă că suntem slabi, că nu ştim a lupta? Unde putem vedea limita puterii? E ca şi cu notele pe care le primim la ore în timpul şcolii. Acelaşi răsuns, apreciat cu note diferite. Cu cât mai înalte ne sunt limitele, cu atât mai slabe ne sunt notele. Totul este invers proporţional, iar randamentul trebuie să fie maxim.

Mi-e trist pentru oamenii puternici, căci ei par a fi de fier, par de neatins, tari ca stânca. Ei sunt oameni care au rezistat la toate şi şi-au creat imunitate. Dar din păcate, asta s-a întâmplat fără voia lor, toate astea le obţin prin durere şi prin sânge, poate chiar propriul lor sânge.

Slăbiciunea oamenilor puternici este că duc o luptă continuă cu toţii, dar paradoxul constă în faptul că pe alţii reuşesc să-i doboare, iar când luptă cu ei înşişi, nu reuşesc. Asta e cea mai dificilă luptă pe care o au de dat, să lupţi împotriva ta, să reuşeşti să domoleşti flacăra din suflet şi să spargi ghaţa când ţi-e greu. Trebuie şi aici TREBUIE, îmbracă masca necesară şi merg prin văzul lumii, zâmbesc şi sunt fericiţi, căci aşa-i cunoaşte şi-i ştie o lume întreagă. Sunt puternici şi lumea le aparţine, chiar dacă sufletul e gol, stomacul flămând, capul plin de probleme, ei sunt cei care dau mâna să te ridici, chiar dacă sufletul lor strigă „ajutor”. Ei niciodată nu vor pronunţa aceste cuvinte.


Lacrimile! Dar ce-s lacrimile? O metodă de a degaja nervii. Dar pentru oamenii puternici asta e un lux, căci ei nu vor să-şi dea slăbiciunile pe faţă. Oamenii puternici rezistă, tac, zâmbesc şi foarte rar sunt fericiţi!