Suspin nisip...

1, 2, 3...20, 21, 22... 45, 46, 47... respir şi număr paşii care-au mai rămas până când umerii noştri nu vor mai avea acelaşi ax. Suspin. Aştept într-o gară uitată de lume şi timp , sub un nor greu de amintiri fără contur. Vântul se ceartă cu părul meu, iar eu mă lupt cu soarele căci nu mă lasă... să te privesc, dar bine face.
El ştie că tu nu eşti decât o himeră. Dacă privirile noastre s-ar întâlni m-aş rătăci din nou în intunericul pe care îl emani. 

Suspin. Te-ai întors la mine fără să mă întrebi măcar dacă îmi doresc să revăd trecutul, dar aşa cum ai venit, aşa ai şi plecat...lăsându-mi doar gustul amăgirii că ar putea exista din nou "noi". Te văd cum dispari pe drumul fără margini pe care trec zilnic mii de suflete...

Aud şuierat de tren...şi suspin...

Acum, gândurile îmi aleargă prin labirintul inimii crude.
Lacrimile-mi s-au transformat în mlaştina din care sentimentele nu mai pot scăpa.
Zadarnic se chinuie să scoată la iveală palmele zdrobite din haosul evadării.
S-au înecat în dorinţe deşarte, speranţele au apus odată cu soarele sub norii grei de plumb şi noaptea se lasă peste timp... şi timpul se lasă peste noi...
Suspin... singurătatea ne-a părăsit, dar eu râd cu lacrimi prin ochii trişti.
Mâine am să mă întorc la locul unde...sufletele îşi agaţă de trup amintirile cu iz de alge...Mâine am să mă întorc la locul unde încă mai există "noi"...
Mâine am să redevin...semizeul nisipurilor... Suspin...