Gânduri perpetue...

Și ai plecat…Ai plecat așa cum ai apărut în viața mea: dintr-o dată ! Nu pot să mai privesc atent și să mai percep lucrurile, deoarece mi se pare o atingerea distrugătoare. Meditez, și iar meditez în dulcele-mi întuneric și vreau să-l dau la o parte, pentru a vedea lumina la capătul tunelului. Ochii mi se deschid parcă din ce în ce mai tare și văd sclipirea pe care demult o așteptam să sosească! Doar ea poate să mă salveze și să-mi șoptească ce să fac. De fiecare dată ridic fruntea, merg înainte, dar destinul încearcă să mă țină prins între lucrurile mistuitoare…

Mă simt fără vlagă atunci când încerc să depășesc o etapă melancolică, dar nu mă dau învins, căci viața-mi e o continuă luptă! Întotdeauna a fost, de fiecare dată m-a dezamăgit, dar eu continui să mai am încredere în ea și să zic că SPERANȚA MOARE ULTIMA, deși pot trece în neființă împreună cu ea. Poate greșesc, poate-mi fac iluzii care să mă desprindă de realitate, poate visez, dar îmi place. Îmi place și vreau să cred că nu te-am pierdut, că nu te-am pierdut pentru totdeauna și încă mai exiști. Da, sunt naiv atunci când gândurile-mi zboară spre tine și vor cu toată intensitatea să te rețină lângă mine, măcar pentru câteva clipe. Aș dori mai mult, mi-aș dori toată viața să te pot avea, deoarece tu poți reda sentimentele frumoase pe chipul meu. Pe chipul unei ființe cuprinse între ideal. 

M-ai făcut să sper, să cred, să iubesc atunci când soarta m-a apăsat cu toată forța! Mi-ai redat o lumină puternică atunci când soarele a mai încetat să-mi călăuzească gândurile perpetue și inima de gheață. M-ai ridicat spre împărăția cerului atunci când aripile mi s-au frânt și m-ai ajutat în momentul în care lovitura a fost mai puternică. Ai făcut în așa fel, încât am dorit să nu-mi mai deschid pleoapele pentru un timp îndelungat, deoarece totul era diferit. Ce n-aș da să te mai văd o dată, măcar o singură dată. Știu, poate e prea mult, mult prea mult, dar asta e. Mă resemnez, îmi dau mie o șansă, deoarece aș vrea să mă desprind de absurd, să cuceresc universul în așa fel, încât să mă pot bucura de fiece secundă ce mi se scurge extrem de repede prin clepsidra vieții.

De ce să mă chinui mai departe? Oricum, ce-a fost a fost, nu cred să te mai întorci, deși aș vrea. Aș vrea cu disperare, căci te deosebești prin însușirea de a fi unic, special. Îmi folosesc robustețea, dar de data asta gândesc pozitiv. Încerc să scap de lumea sumbră și să spun ADIO pesimismului ce m-a cuprins pentru câteva momente. Până la urmă, mi-ai lăsat un gol în inimă, deși te-am avut doar pentru câteva ore în mintea mea. Ce pot să cer în aceste momente, ce pot să zic?
O lungă tăcere s-a așternut prin mintea mea, deși un surâs m-a inviorat. Nu pot iubi la nesfârșit o irealitate. Pentru că asta ai fost: DOAR UN SIMPLU VIS !