
Trăim
în corpul nostru, dar deseori uităm cât de conectați suntem, de fapt, cu el. Ne
purtăm ca și cum corpul nostru ar fi o ființă extraterestră, cu care nu putem
discuta, care trebuie dus în altă parte – ca un obiect – pentru a fi reparat.
Trăim abundența normală de senzații, emoții, sentimente și chiar dureri, dar cu
toate acestea, se pare că nu putem întelege modul în care putem să intervenim,
puternic și eficient, pentru sănătatea propriului nostru corp. Corpul mi-e
încărcat cu energie şi emoţie, deşi încă nu mi-am oferit pe deplin bine
meritată odihnă.
Sunt tânăr, deci am dreptul să
visez. Am dreptul să visez orice. Nu
ţin cont că e zi, miazăzi, noapte sau miazănoapte. E dreptul meu, să visez că
vreau să devin actor, avocat, pompier, jurnalist, premier sau prelucrător prin aşchiere.
Toată lumea visează, dar societatea
îndrăzneşte să ne spulbere visele aşişderea visurile. Până la urmă, e viaţa
noastră, pe care o trăim după propriul dicton, fie că e bun sau rău. Noi ne
lovim cu capul de tocul uşii, uneori de prag, ca să ne dăm seama unde am greşit
şi că am greşit.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu