Un strop de "regret".

E destul de greu să te gândeşti la viitor şi să-ţi accepţi prezentul...când umbra amintirilor şi izul sărat al trecutului sau cel puţin al frânturilor sale sumbre încă te urmăresc şi nu-ţi permit să respiri normal.

Regretele fac parte din propria noastră poveste şi ar trebui să le putem accepta aşa cum sunt ele... în forma lor iniţială. Cel ce spune că n-a regretat niciodată nimic, minte... nu există om care să nu fi gustat măcar o dată din această otravă. Ar fi un basm să poţi trăi in pace cu propriile tale temeri si frustrări, cu greşelile şi gândurile mai puţin umane...căci din toate astea îşi au izvorul cel mai adesea...regretele.

Ce regretăm? Un surâs amânat...un cuvât nerostit...o îmbrăţişare evitată? Nu există regret pentru aşa ceva... ar însemna să fii egoist să-ţi pară rău de nişte lucruri pe care fie ai refuzat să le faci...fie ţi s-au părut mult prea banale... Dar n-ar trebui sa uiţi că lucrurile mărunte şi lipsite de importanţă la suprafaţă ... au în esenţă adevarata FERICIRE.

Şi eu regret... şi recunosc...sunt egoist. Însă egoismul meu...este unul spiritual...şi nu fizic ori material... o să sune ciudat, dar sunt egoist cu mine...