Music’sCool reprezinta primul proiect al Amindei Nomade, concurentă la Vocea României sezonul 1 în echipa Loredana, în vederea înfinţării unei şcoli profesioniste de muzică în Cluj. După cum îi spune şi titlul Cea mai cool şcoală de muzică din Cluj.
Music’sCool a luat
naştere pe 13 decembrie 2012, după ce în luna Mai a aceluiaş an Aminda a pornit
Atelierul de Voce, unde s-a adunat o gașcă excelentă de oameni pasionați de
cântat. Pentru unii a pornit doar ca un refugiu din cotidian, pentru
alții a însemnat dezvoltare personală, dar la final toți au rămas surprinși de
evoluția lor pe parcursul celor 10 săptămâni petrecute împreună.
Şi uite cum toţi plecat în vacanța de vară, timp în care ideile Amindei
au început să curgă. Undeva pe malul mării s-a născut Music’sScool. “Mi-am
adus aminte de copilăria mea, de după-amiezele petrecute la Școala de Muzică și
mi-am dat seama că nu există o școală modernă în Cluj, care să preia totuși din
principiile sau materiile școlilor clasice. Până acum chitara electrică se
învăța la ore private, profesori de canto modern – deci modern, nu de muzică
ușoară – lucrau și ei acasă, iar teoria muzicii contemporane, cea pe care o
ascultăm noi astăzi, era dată din gură-n gură și adaptată…ca din gură-n gură.
Bun, păi atunci ia să înfăptuim noi treaba asta cu teoria învățată pe partituri
moderne, să facem și câteva ore de canto în privat și să punem la dispoziția
studenților cei mai buni instrumentiști din Cluj pentru a-i învăța să cânte
frumos – toate astea într-un cadru organizat.
De la idee până la practică am trecut prin multe: consultații cu juriști
și contabili, conceperea și structurarea cursurilor, arvunirea membrilor
echipei după experiență, studii și caracter sau idei de colaborare sau
brainstorminguri pe marketing.”
Zis şi făcut. Ajunsă la finalul pregăririlor i-a naştere Music’sCool
- Atelierul de Voce a devenit Music’sCool
- Atelierul de Vorbire s-a transformat în Speaking’sCool
Music’sCool
reprezintă prima instituţie în formă de şcoală de muzică clasică, dar cu
predare modernă. Tot ce se învaţă la ei - teorie, canto, instrument - e aplicat
la muzica ultimului secol şi adaptat la orientarea şi gusturile cursanţilor.
Complicat şi greuţ ce fac ei, dar foarte frumos şi de apreciat.
Înainte de toate ei formează o comunitate frumoasa de amatori pasionaţi şi
artişti.
După cum spun şi ei “fiecare voce are un caracter aparte – de la
timbru până la ambitus, de la atitudine la personalitatea care transpare prin
modul în care cântăm. Tehnicile vocale au doar rolul de a ne susține unicitatea,
nu de a o îngropa. Noi, aici la Music’sCool, credem în frumusețea
diversității. Am acumulat destulă experiență și cultură muzicală pentru a te
îndruma și pentru a hotărâ împreună cu tine ce stiluri ți se potrivesc sau cum
ar trebui să abordezi intrarea în showbiz.
Music’sCool îți oferă 4 cursuri actuale, distractive și mai ales foarte
utile – indiferent dacă îți dorești o carieră în muzică, vrei să te pregătești
pentru un concurs de talente sau ai curiozități legate de pasiunea ta, e locul
potrivit pentru tine. Îți punem la dispoziție cele mai noi tehnici din cele mai
noi stiluri, materiale didactice, workshopuri bonus, activități în afara
cursurilor și îți promitem că ai să faci parte dintr-o comunitate
extraordinară.”
Valorile Music'sCool:
1. Profesionalismul trebuie să se regăsească în munca oricui. Iar cum meseria de
solist vocal și cea de instrumentist există și sunt recunoscute ca atare (cel
puțin în afara țării), nici de aici nu trebuie să lipsească atitudinea
sănătoasă față de activitatea noastră.
2. Actualitate înseamnă să îți pese de domeniul tău, să fii la curent cu cele mai noi
tehnici și curente. Înseamnă să ai o imagine de ansamblu și o cultură sănătoasă
așa încât să știi unde e locul tău azi. Și poate și mâine.
3. Spirit de echipă. Suntem de părere că toată lumea își are loc în
industria muzicală. Vrem să creem o comunitate în care să ne oferim suport sau
sfaturi, în care să se nască multe idei și proiecte frumoase.
Acum Music’sCool își deschide porțile pentru o noua promoție. 15
aprilie – marchează data în calendar!
Pornesc noile grupe la Atelier și Fabrică (vezi secțiunea Cursuri), iar la Studio și Scena schimbăm puțin
regulile: dacă nu vrei doar la aceste ore, poți să te înscrii oricând!
De asemenea se deschide și secțiunea Junior pentru cei cu
vârsta cuprinsă între 12 și 16 ani, pentru care Music’sCool are
alternative sănătoase, moderne și mult mai cool decât Hanna Montana sau Mamaia
Copiilor.
Te poți documenta asupra activităților Music’sCool (karaoke
săptămânal, excursia la Măguri Răcătău)
pe pagina de Facebook sau poți cere informații
suplimentare de la Alexandra la 0741073354 sau pe mail la office@musicscool.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu