Prea puţin timp ca să nu fiu EU!

Viaţa e prea frumoasă şi prea scurtă ca să o trăieşti aşa cum vor alţii. Toţi au aşteptări de la tine, cerinţe. Ne-am făcut câţiva dintre noi o idee de cum ar fi perfecţiunea şi avem pretenţia ca toţi ceilalţi să ne urmeze tiparurile. Şi cine nu o face, vai, nu se încadrează în ideile noastre de a trăi.

Ne-am săturat să ni se spună să nu zâmbim când avem chef să o facem. Ne-am săturat să ni se spună să nu plângem pentru că e momentul să fim fericiţi. Ne-am săturat să ni se spună să nu alergăm, când abia ne abţinem să nu o luăm la fugă.

Comentează cât vrei tu despre modul cum mă îmbrac, despre modul cum vorbesc sau cum mă comport, dar nu îmi spune tu mie cum ar trebui să o fac! Sau dacă îmi spui, spune-mi-o din dragoste, nu pentru că mori tu de invidie!

Am învăţat să trăim cu frica în sân despre ce crede cel de lîngă noi. Am învăţat ca înainte de a face ceva, să ne uităm de patru ori în stânga şi în dreapta. Tot ceea ce facem, porneşte din inimă! Dacă trăim aşa, unde este adevăratul ”TU”. Adevărata persoană? Eu aia vreau să o cunosc, nu persoana dictată şi condusă de societatea parvenită din ziua de azi.
Atât de puţini oameni mai îndrăznesc să fie ei însişi încât mă tem, cu regret, că vom ajunge o mână de oameni clonaţi. Personalităţi, idei, comportamente identice.

Haideţi să îndrăznim să fim noi înşine. Dumnezeu cu un scop ne-a creat diferiţi, cu un scop ne-a dat gândire diferită. Şi nu, nu cu scopul de a băga pumnul în gură celui de lângă tine.
Să îndrăznim să fim noi, nu ceilalţi.