De asemenea blana lui se compune din două rânduri de peri. Da, ştiţi ce urmează. Şi majoritatea oamenilor îşi schimbă “haina” dupa cum bate vremea. Unii sunt atât de maeştri în a avea mai multe fete, încat te gândeşti cum pot fi atât de ipocriţi. Îi vezi perfect când zâmbesc de faţă cu o persoană, iar când aceasta a plecat, faţa sa i se strâmbă în cel mai puternic dezgust. Lupului, atunci când vanează, nu trebuie să-i stea nimic în cale. Omului, când i s-a fixat ceva în minte, dacă îndrazneşti să i te împotriveşti, e dispus să distrugă TOT ce îi stă în faţă pentru a-şi atinge ţelul. Şi în special, lupul, atunci când a ajuns la pradă, sfâşie prada bucată cu bucată. Iar când, a ajuns la sfarşit, oasele sunt curăţate şi de cele mai mici fâşii de carne.
Omul, când plănuieşte răul cuiva, în primul rând cercetează locul. Când doreşte să se răzbune, o face încetul cu încetul. Iar când a ajuns să rănească o persoană, poate chiar persoana iubită, nu o lasă cu o rană sufletească şi atât. Nu, nu. Bucată cu bucată, suflare cu suflare, lacrimă cu lacrimă, totul ia! Iar când termină sentimental acea persoană, se asigură că nu-şi va putea reveni în urmatorii ani şi abia atunci se simte mulţumit. Şi nici chiar atunci.
Noi, oamenii suntem uneori atât de insensibili încat ne rănim pe noi înşine. E plăcut să rupi bucată cu bucată din inima celui de lângă tine şi să o arunci? Uneori singuri ne facem rău. Da, eu am rupt bucăţi din inima mea. Am dăruit la toţi cei ce au avut nevoie de bucăţi din inima mea. La toţi cei ce mâna au întins-o. Şi totuşi, am rupt bucăţi din inima mea şi cei ce nu au ştiut s-o preţuiască, au călcat pe ea fără teamă.
Uneori stau şi mă gândesc, şi realizez că ceilalţi lupi m-ar sfâşia dacă ar şti că urletul meu, în realitate e un plâns…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu