Numele meu este Nimeni!

Numele meu este Nimeni. M-am născut ca orice muritor, aici pe Pământ...dintr-un pântece cald unde nici grijile şi nici frustrările nu există. Dar am fost blestemat să vin pe lume într-o zi de luni, când soarele, sufocat de îmbrăţişarea dură a norilor... se străduia să respire...în zadar. Şi ploaia a îndrăznit să cadă, să cureţe şoselele obosite de atât praf şi de atât de mulţi paşi a căror urmă o simt parcă şi acum. Mi s-a spus că n-am scos un sunet... că m-am născut în linişte, dintr-o femeie tristă şi-un bărbat nervos. Dar nu contează, căci nu vă pasă...

Nimănui nu-i pasă de ce simt sau de cuvintele pe care le scriu. Nimănui nu-i pasă dacă în clipa asta aş vrea să mor pentru că nu găsesc niciun motiv care să mă facă să vreau să trăiesc. Nimănui nu-i pasă dacă plâng sau dacă se întâmplă să fiu fericit. Mie de ce mi-ar păsa? De ce mi-ar păsa să ştiu că nici lor nu le pasă? Nimănui nu-i pasă.

Poate că sunt oameni cu adevărat trişti în lume, poate că sunt griji mult mai apăsătoare decât banala inima... poate! Dar de unde ştiu ei că sufletul meu nu e la fel de amărât precum al celor care n-au un dram de pâine... De ce mă judecă? Ce vină am că m-am născut şi simt că nu exist? Ce vină am eu că sunt trist? ...Cu ce greşesc dacă-mi exprim liber gândurile? Parcă nu vă păsa...
N-am să mai încerc să mă schimb... nu am de ce! Schimbarea nu-mi va aduce ce-mi doresc... şi ciudat...nici nu cer prea mult!

Acum simt cum ard în mine 1000 de gânduri cu 1000 de feţe şi mă prefac că nu aud. Închid ochii, dar le vad! Sunt acolo şi mă chinuie, nu-mi dau voie să respir.
S-au transformat în 1000 de imagini cu 1000 de forme. Mă prefac că nu le văd...şi zbier! Le aud şi simt cum haosul din mine macină...şi gânduri şi simţuri...

Dar nu vă pasă... ţie nu-ţi pasă!

Ăştia suntem noi!

Soarele se ascunde uşor printre nori. Cerul albastru-roşiatic veghează asupra unei lumi care e prea ocupată ca să-l mai observe. Oameni de toate felurile aleargă grăbiţi pe stradă. Serviete, sacoşe, copii, poşete, toate sunt la un loc ca într-un haos organizat. În colţ, un bătrân stă pe cimentul rece şi-şi cântă serenada zilelor care i-au mai rămas. Un copil ronţăie dintr-un covrig uscat. O mamă îşi adună poalele fustei pe care încearcă să o ia vântul în zadar. 

O mulţime de suflete, o mulţime de trupuri şi o mulţime de dorinţe se amestecă în oraşul mult prea aglomerat. Toţi se zbat ca o vrăbioară prinsă în colivii. Tind spre ceva mai bun. Ceva mai bun decât două maşini, mai bun decât o casă mare, mai bun decât copii sănătoşi şi mai bun decât propria viaţă. Tind spre ceva. Nici ei nu ştiu spre ce. Sunt ca o masă mare de populaţie care merg înainte fără să ştie încotro se îndreaptă. În aer pluteşte miros de peşte prăjit, ceapă călită şi de corpuri năclăite în sudoarea serii ce se apropie. Printre toate aromele, se resimte şi un miros de parfum ieftin de bazar.

Mai trece o oră şi trăim tot mai mult singuri într-un întuneric şi un haos pe care ni l-am clădit singuri. Ce şanse ar fi să ieşim din această stare de reverie? Savurăm totul în jumătăţi de măsură, ne scăldăm în zoaiele celui de lângă noi şi trăim la minut. Acceptăm totul doar că aşa este dat sau pentru că toţi o fac, fără să avem puterea de caracter de a ne ridica în picioare şi a stopa mizeria în care ne complacem. Sau poate nu suntem suficienţi de înţelepţi pentru a o face. Pentru a riposta. Asimilăm cu nesaţ tot ce e murdar, ce e negru, ce e perfid şi pervers, fără a percepe curatul, albul, inocenţa. Nu mai credem nici măcar că există un Dumnezeu şi, dacă totuşi credem că există, suntem destul de ignoranţi încât să negăm.

Şi oare asta înseamnă că trăim în adevăratul sens al cuvântului? Să fim o asociere de elemente, o asociere de corpuri care iau conformitatea ca pe un necesar? Mergem pe stradă mecanic, dăm cu piciorul în propriile mizerii şi înghiţim în sec când mai vedem câte unul care îndrăzneşte să se ridice şi să lupte contra curentului. Contra majorităţii. Privim cu jind sau privim ironic, trecem mai departe nerămânând impresionaţi nici măcar de un nou răsărit de soare. Propria umbră a devenit cel mai bun prieten, iar oboseala este nedisimulată, starea cea mai des întâlnită la noi. Dar… ăştia suntem noi! Încătuşaţi cu propria nepăsare! Prea fricoşi să trecem dincolo de barierele impuse de o lume mult prea oarbă.

  

Go Play Art – o nouă direcţie, un alt sens!

Câţi dintre noi nu s-au simţit cel puţin odată în viaţă timoraţi fără motiv, rezervaţi sau din contră, copleşiţi de tumultul acesta de emoţii pe care viaţa ni-l aruncă mereu în cale? Sau câţi nu şi-au dorit să urmeze calea actoriei, însă nu au ştiut cum să înceapă şi dacă au talentul sau chemarea pentru a avea succesul pe care şi-l doresc? 

Indiferent în ce situaţie te regăseşti, am trei cuvinte pentru tine : Go Play Art. Go Play Art este o şcoala de actorie pregătită să-şi iniţieze cursanţii atât în arta dramatică, cât şi să adopte un mod de viaţă liber, lipsit de constrângeri şi temeri care îngrădesc personalitatea individului.

Atelierele de jocuri teatrale, metodele de improvizaţie, abordarea de texte cât mai diverse, cursurile de dicţie şi retorică, îmbunătăţirea memoriei şi acea senzaţie unică că te afli printre prieteni sau chiar într-o mare familie, după cum mărturisesc şi foştii absolvenţi, toate aceste ingrediente ajută la dezvoltarea integrală a personalităţii, creşterea inteligenţei emoţionale şi înlăturarea timidităţii.

Go Play Art este formată dintr-o echipă tânără, entuziasmată şi pusă pe treabă. Cu o experienţă vastă în domeniul actoriei, antrenorii licenţiaţi U.N.A.T.C. sunt pregătiţi să vă dezvăluie, pe de-a lungul şedinţei de 90 de minute organizată săptămânal, secretele care se află în spatele cortinei şi toate trucurile pe care un actor trebuie să le cunoască. Cursul se desfăşoară pe module de câte 4 şedinte pe lună şi locaţia este situată pe strada Măgura Vulturului numărul 6, Vatra luminoasă. Odată înscrişi, cursanţii vor intra în baza de date a firmelor de casting şi vor fi prezentaţi casei de producţii cu care Go Play Art colaborează în ceea ce priveşte realizarea filmelor, reclamelor tv şi a scurt metrajelor.

Cursurile sunt modulate pe etape: exerciţii teatrale specifice metodei, improvizaţii şi abordare de texte şi realizarea unui spectacol ce va fi jucat pe o scenă profesionistă de teatru. Deschise pentru orice categorie de vârstă şi fără să fie necesare studii anterioare sau atestate, perioada de înscriere începe de pe 25 august, în limita locurilor disponibile.

De ce este diferită de alte şcoli de profil? Spre deosebire de alte şcoli, Go Play Art pune accentul pe joacă, pe stabilirea de legături între membri şi pe învăţarea lejeră, în ritmul fiecăruia, fără să existe nici măcar o clipă impresia că eşti judecat sau măsurat în vreun fel de cei care te înconjoară. Vei învăţa să-ţi educi corpul şi mişcarile involuntare, să-ţi dezvolţi o exprimare clară şi eficientă, să-ţi îmbunătăţeşti lucrul în echipă şi să cunoşti toate tehnicile de abordare ale unui text complet nou atunci când vei merge la castinguri.

Prieteni, voie bună, energie, distracţie. Aceasta pare să fie reţeta succesului, iar Go Play Art o stăpâneşte din plin. Aşa că ce mai aştepţi? Vrei să poţi ieşi de fiecare dată de la cursuri cu zâmbetul pe buze şi cu sentimentul că zilnic înveţi ceva nou despre tine? Vrei să-ţi încerci norocul în artă şi să porneşti cu dreptul?

Vrei să redevii tu? Cu Go Play Art, niciodată nu este prea târziu!

Go Play Art - Inscrieri 

Adevăruri inevitabile!

Într-un final tot vei fi dezamăgit de către cineva. Trebuie să înveţi cum să mergi mai departe şi să treci peste acea dezamăgire. Vrei nu vrei, persoanele din jurul tău niciodată nu se vor ridica la măsura aşteptărilor tale.

Măcar o dată în viaţă vei suferi din dragoste. Asta este. Şi nu e greşit. Trebuie să gustăm fiecare sentiment şi să încercăm să învăţăm din el. Viaţa e dură şi iubirea este complicată. Dacă iubeşti, automat suferi. Suferi când persoana iubită te părăseşte, suferi când ţipă la tine, suferi când simţi că nu te iubeşte îndeajuns.

Odată şi odată tot va trebui să devii responsabil. Cu trecerea timpului, trebuie să realizăm că viaţa nu mai ne ţine pe palme şi trebuie să ne asumăm fiecare acţiune şi consecinţele ei. Chiar dacă avem părinţi prea protectori sau un partener care ne protejează, tot trebuie ca noi înşine să trecem prin această etapă care ne conduce spre drumul de adult declarat.

Oamenii sunt schimbători ca vremea. Într-o zi te iubesc ca în ziua următoare să te urască. Se poate întâmpla ca să fie alături de tine o perioadă şi când te-ai întors puţin cu spatele…să fie împotriva ta. Asta este. Trebuie să ne obişnuim. Până că nici vremea nu e atât de schimbătoare ca omul.

Rănile se vindecă, cicatricile rămân. Vei fi rănit. Mult. Vei primi lovituri din toate părţile. Uneori chiar de unde nu te aştepţi. Cu timpul, te vei vindeca. Va fi o vindecare durabilă şi dureroasă. Dar…nu te pot minţi. Toată viaţa vor rămâne acolo cicatricile. Toată viaţa îţi vor rămâne acele semne care-ţi vor aminti că ai trecut printr-un război al sentimentelor adevărat.

Ne este frică de necunoscut. Fie că spunem asta, fie că o simţim, ne este frică până în măduva oaselor. Deşi spunem uneori că ne încântă necunoscutul, de fapt…noi tremurăm de frică. Ne temem de schimbările majore, ne temem de posibilele modificări ce vor veni.

Tânjim să fim iubiţi. E în natura omenească. Am da orice pentru o fărâmă de iubire. Am da casă, maşină, bani…totul numai pentru a simţi acel sentiment înălţător. Alţii chiar omoară pentru a obţine iubirea. Cel puţin aşa cred ei.

Deşi suntem diferiţi, toţi vrem acelaşi lucru: fericirea. Blonzi, bruneţi, roşcaţi, înalţi, scunzi…toţi vor ceva. Să fie fericiţi. Toţi vor să înceteze toate lucrurile care îi fac să se simtă mizerabil şi să poată zâmbi din inimă.

Dacă nu-ţi pasă de mine, te rog, stai departe!

Azi stăteam şi mă gândeam cât de mult ne rănim între noi, oamenii. Cât de mult rău ne facem unii altora. Nu ne placem să suferim dar în schimb provocăm de multe ori suferinţă semenilor noştrii. Nu ne place să fim trataţi cu indiferenţă, dar la rândul nostru îi tratăm pe ceilalţi cu indiferenţă. Nu ne place ca să fim părăsiţi, dar noi părăsim de câte ori nu mai avem nevoie de cineva. Nu ne place să fim loviţi, dar lovim de câte ori avem ocazia.

Uneori ne apropiem de persoane doar pentru că avem interese. Diferite interese. Financiare, sentimentale sau altele. Suntem interesaţi cum să trăim mai bine şi să câştigăm mai mult, fiind pregătiţi să călcăm în picioare pe oricine ne-ar sta în cale. Amăgim oamenii cu vorbe ieftine şi sentimente ipocrite, ca mai apoi să-i aruncăm poate într-un hău adânc de unde nu se ştie dacă se vor mai ridica. Am ajuns atât de egoişti, atât de lacomi încât uităm că mai avem principii şi moralitate.
 
Aşa că astăzi, dragul meu prieten, am decis să te rog ceva în numele tuturor oamenilor care gândesc ca şi mine. Dacă nu ţii la mine cu adevărat, dacă nu te interesează cu adevărat starea mea, dacă nu vrei să mă ajuţi, să mă ridici când cad şi o faci aceasta doar pentru că te simţi dator sau pentru că aşa îţi dictează conştiinţa, şi în inima ta nu ai vrea să o faci cu adevărat, fă-ne un bine amândurora şi stai cât mai departe.  Nu mă răni şi pe mine şi implicit şi pe tine. Nu te amăgi singur şi nu mă amăgi şi pe mine. Nu fă o gaură în inima mea, ca mai apoi să realizezi că de fapt ai şi tu una.

Dacă nu stai aproape de mine dintr-o dorinţă sinceră, nu-ţi face rău şi nu-mi fă rău doar pentru că aşa scrie Sfânta Scriptură ”să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, nu o fă din datorie. Fă-o din dragoste şi pentru că vrei cu adevărat! Şi dacă nu există aceasta, te rog eu, dacă nu-ţi pasă de mine cu adevărat, stai departe!  

Lecții de viață și de PR!

Paul Holmes scrie despre relații publice de mai bine de 20 de ani. Oferă consultanță celor mai experimentați practicieni din lume și evaluează cele mai bune bucăți de comunicare de pe trei continente, în cadrul SABRE Awards. Cu toate acestea, nu a lucrat în PR nici macar o zi de când se știe. În schimb, a scris, de-a lungul vremii, pentru mai multe reviste de PR falimentare. “Ce imi da atunci autoritatea de a sta în fața unei audiențe formate din practicieni cu ani de experiența în PR și a le povesti cum stă treaba cu relațiile publice?”, întreaba Holmes.

Paul Holmes spunea că :” Dacă furi idei de la o persoană plagiezi. Dacă furi idei de la mai multe persoane te documentezi. Campaniile de PR românești sunt la fel de bune ca cele din restul Europei, ba chiar din întreaga lume!”. Unul din cele mai importante aspecte la care trebuie să fie atent un consultant în relații publice este ca potențialul client să își respecte promisiunea pe care o comunică public.

“Curajul” de a-i spune clientului ultimul lucru pe care vrea să-l audă e cea mai mare calitate a unui consultant. Ai valoare ca și consultant atunci cand mergi în biroul CEO-ului și îi spui «Imi pare rau, dar ai dat-o în bară». Nu faci asta la fiecare mică decizie, ci doar la cele foarte mari. Trebuie să ai întelepciunea de a ieși în față doar atunci când e cu adevărat nevoie”, spune Holmes. 

O alta situatie în care PR-iștii au nevoie de curaj este atunci când trebuie să cedeze controlul asupra comunicării. Spre deosebire de marketing, disciplina sinonimă cu deținerea controlului, relațiile publice trebuie să renunțe la control în favoarea credibilității, spune Holmes. 

În epoca internetului, controlul ajunge cu ușurință în mâinile consumatorilor, iar PR-iștii sunt nevoiți să reacționeze mult mai repede și mai vehement decât o făceau înainte. “Dar există și un aspect pozitiv în toate astea: o parte din bugetele care până acum se îndreptau spre media clasică, ajung în zona digitală. De multe ori acești bani intră în conturile agențiilor de publicitate, dar o mare parte ajunge și în PR. Asta s-a întamplat mai repede în Statele Unite decât pe alte piețe, dar cred că și ceilalți recuperează repede”.

Jurnalistul de business Paul Holmes și-a încheiat discursul oferit PR-iștilor români explicand motivul care l-a ținut cu ochii pe industria relațiilor publice vreme de 20 de ani: “Atunci când relatiile publice funcționeaza cum trebuie, aduc comportamentul organizațiilor, clienților sau instituțiilor in strânsă legătură cu așteptările și nevoile societății. PR-ul construieste acest pod între noi și instituțiile care conturează lumea în care locuim. Aduc business-ul și societatea împreuna. Nu cred că există un rol mai provocator și mai important în lume, in zilele noastre”.

De multe ori PR-ul minte! Fără excepţie! Denaturează adevărul şi transformă, răţuşca cea urîtă în lebădă, știrea în poveste.Cam asta am auzit şoptindu-se despre PR.

În online, cu zăhărelul:

Dacă şi relaţiile publice mint, publicitatea cu ce se mai ocupă? Ori poate ne-am adunat noi prea mulţi mincinoşi într-un colţ de internet, încercând ducerea cu zăhărelul a multelor mase – de oameni că altfel erau mese. Între proiecte şi lansări, am învăţat cum să mă privesc şi altfel şi cum să învăţ relaţionarea online când offline nu este nici timp, nici loc.

PR, masculin, feminin:

Sună simplu dar e puţin reconfortantă dezbaterea intensă numai prin intermediul tastelor cu oameni care nu îţi cunosc nici prezentul şi nici trecutul, nici prea de aproape faţa şi nu pot decât să te ghicească. Cum altfel? Printre taste!

Astfel, tastele tale ajung să se confrunte intens cu tastele lor şi sunt momente în care nu mai e vorba de dreptate ci de orgolii.

Comunicarea corporativă deţine în continuare rolul principal, urmată de marketing şi comunicarea pentru consumatori. Se preconizează că instrumentele on-line vor avea întâietate în mix-ul de medii folosit în managementul comunicării în viitorul apropiat. Cu toate acestea, o analiză longitudinală arată că specialiştii au tendinţa de a supraestima dezvoltarea disciplinelor şi în special a canalelor on-line.

Deşi specialiştii se aşteaptă la continuarea evoluţiei reţelelor de socializare, instrumentele adecvate de gestionare sunt încă insuficient dezvoltate: doar patru din zece specialişti care lucrează în departamente de comunicare menţionează existenţa unor reguli privind mediile de socializare şi doar una din trei organizaţii a instituit instrumente de monitorizare a acestora. Mai mult, abilităţile de folosire a mediilor de socializare ale specialiştilor în comunicare, cum ar fi iniţierea dialogurilor pe web sau cunoaşterea cadrului legal pentru mediile de socializare sunt slab înţelese şi puţin dezvoltate.

Primele cinci domenii de interes menţionate de respondenţi în ceea ce priveşte cursurile de formare sunt următoarele, potrivit studiului: efectele comunicării prin intermediul canalelor tradiţionale şi new media (indicate de 83% din respondenţi), consolidarea relaţiei cu audienţele cheie (82%) şi metode şi instrumente de comunicare (80%), urmate de abilităţi practice cum ar fi prezentarea în public (79%) şi coaching (75%). O comparaţie între nevoile identificate şi programele de formare oferite în prezent de organizaţii indică existenţa unui mare decalaj în fiecare industrie.

Jurnalism. NU. Marketing. NICI. Relații CU Publicul. NICI PE DEPARTE.

Poate că acesta este singurul lucru care nu se poate realiza prin PR, însă este adevărat că PR-ul influenţează vânzările, cu alte cuvinte: PR-ul nu vinde în mod direct, însă, culmea, fără PR (de la o simplă idee pănă la o strategie completă), nu prea se poate vinde! După cum şi Sorina Mihai, Managing Partner Nicola Porter Novelli, afirmă: “Spre deosebire de advertising, rezultatele acţiunilor de PR nu se văd imediat în vânzări, ci în timp, atunci când percepţia este construită şi atunci când consumatorul are încredere în compania / brandul respectiv. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul PR-ului pentru persoane. Putem spune că PR-ul nu vinde nimic, dar fără PR în curând nu vom mai vinde nimic”.

Relaţiile Publice creează o imagine, oferă o identitate companiei, serviciilor/produsului, contribuie la crearea brand-ului, însă nu vinde direct. Prin PR se poate creiona o notorietate în jurul unui agenţii, în jurul unei organizaţii, unui produs, poate influenţa vâzarea acestora, deci munca PR-istului se opreşte, undeva, la un punct în tot acest proces. PR-ul este, deci la limită, pănă să se ajungă la vânzări.

Unde se opreşte?
Analizând suporturile Relaţiilor Publice – suportul mediatic, organizaţional, informaţional, etic, juridic, imagologic – vom putea înţelege că PR-ul nu poate vinde, direct, nu poate genera profit. Însă, poate face orice altceva în tot acest proces, poate ajuta în atingerea vânzărilor:
- promovare (suportul mediatic)
- comunicare internă în companie(suport organizaţional)
- informare( către toate tipurile de public – suport informaţional)
- conturarea unei imagini, identităţi, a unei reputaţii (suport imagologic)
- prezintă o realitate, un adevăr (suport etic) – de unde câştigă încrederea clientului.
- respectă legile şi normele morale pe care activitatea de Relaţii Publice o presupune (suport juridic)

Specialistul în PR ajută în găsirea unei strategii cât mai bune, în realizarea unui plan de implementare, a celor mai bune modalităţi de promovare. El alege publicul ţintă căruia se adresează produsul/serviciul şi mijlocul cel mai bun prin care să se ajungă la acel segment de public. Cu alte cuvinte, PR-ul ghidează clientul în alegeri. În a alege ceea ce ar fi mai bun pentru el. De unde rezultă că…relaţiile publice trebuie să contribuie la realizarea produsului potrivit pentru clientul X, dar, totodată, să găsească şi clientul potrivit pentru produsul în cauză, mergand pe principiul (eh, mult spus „principiu”): “Clietul potrivit pentru produsul potrivit”. De aici înainte, nu mai depinde de PR.

Dar de cine?
Întârzierea unui răspăuns. Aspectul nu tocmai potrivit al ambalajului unui produs, modul în care este poziţionat pe raft, modul de abordarea al unui client – iar lista poate continua – toate aceste nu tin de PR (Departamentul de Relaţii Publice, omul de relaţii publice… domeniul relaţii publice). Şi, totuşi, de cine? De distribuţie dar, mai ales, de vânzări.

Concluzia?
PR-ul aduce pănă la un nivel produsul/serviciul, îl face accesibil, ajută la creşterea afacerii, deschide comunicarea „client – organizaţie” şi doar influenţează vânzarea.
Părerea specialiştilor în Relaţii Publice
Documentându-mă asupra părerilor unor nume sonore din industria PR-ului (exprimate pe IQads ), iată ce declară două nume grele din domeniu: Ioana Manoiu si Sorina Mihai.

Ioana Manoiu, Managing Partner GMP PR.

„ PR-ul îţi oferă notoritate, notorietatea te pune pe lista de agenţii din pitch-uri, iar pitch-urile îţi oferă oportunităţi de creştere a business-ului. Aş spune că PR-ul îţi oferă oportunităţi, dar nu îţi “baga în traistă”.
“Depinde de tine să foloseşti oportunităţile de business, fiindcă nu este suficient să ai doar un PR bun. Clientul nu va sta cu tine pentru imaginea ta pe piaţă, ci pentru ce simte el zi de zi în lucrul cu agenţia. Un PR bun creează atşeptări mari, care pot fi foarte uşor demontate după primele întâlniri, dacă nu eşti pregătit.”

Sorina Mihai - Managing Partner Nicola Porter Novelli
“Un adevărat profesionist nu supralicitează, nu inventează, nu minte în numele companiei/brandului/persoanei pe care o reprezintă. În schimb, doreşte să surprindă, excedând, astfel, aşteptările partenerilor săi”.
“PR-ul ajută la o poziţionare cât mai bună a agenţiei / companiei, popularizând acele aspecte care o definesc cel mai bine şi care au potenţialul de a aduce beneficii de imagine importante”.

La final, puţină matematică: calculele ne dovedesc faptul că nu trebuie să punem “=” în relaţia PR – Sales.

Un strop de "regret".

E destul de greu să te gândeşti la viitor şi să-ţi accepţi prezentul...când umbra amintirilor şi izul sărat al trecutului sau cel puţin al frânturilor sale sumbre încă te urmăresc şi nu-ţi permit să respiri normal.

Regretele fac parte din propria noastră poveste şi ar trebui să le putem accepta aşa cum sunt ele... în forma lor iniţială. Cel ce spune că n-a regretat niciodată nimic, minte... nu există om care să nu fi gustat măcar o dată din această otravă. Ar fi un basm să poţi trăi in pace cu propriile tale temeri si frustrări, cu greşelile şi gândurile mai puţin umane...căci din toate astea îşi au izvorul cel mai adesea...regretele.

Ce regretăm? Un surâs amânat...un cuvât nerostit...o îmbrăţişare evitată? Nu există regret pentru aşa ceva... ar însemna să fii egoist să-ţi pară rău de nişte lucruri pe care fie ai refuzat să le faci...fie ţi s-au părut mult prea banale... Dar n-ar trebui sa uiţi că lucrurile mărunte şi lipsite de importanţă la suprafaţă ... au în esenţă adevarata FERICIRE.

Şi eu regret... şi recunosc...sunt egoist. Însă egoismul meu...este unul spiritual...şi nu fizic ori material... o să sune ciudat, dar sunt egoist cu mine... 

Incomplet

Sunt clipe când toţi ne dorim să evadăm şi să rupem tăcerea, să renunţăm la inhibiţii şi la gândul că ceea ce am putea face sau spune ar fi interpretat de lumea asta mult prea serioasă în care ne învârtim zi de zi.

Sunt momente când vrem să scăpăm din jungla asta de oameni cu feţe palide şi triste, care nu cunosc decât drumul spre job sau facultate şi înapoi. Şi zăresc uneori chipuri tinere şi zâmbitoare...dar îmbătrânite mult prea devreme de povara cenuşie a sufletului...de "dramele" adolescenţei.

Toţi purtăm o cruce, mai grea sau mai uşoară, toţi simţim cum pământul de sub noi se clatină...

Au fost ore în care simţeai că timpul nu mai vrea să treacă? Au existat oare zile în viaţa ta când totul a fost precum un vis... din care ai refuzat să te mai trezeşti?...Cu siguranţă DA!
Suntem des amăgiţi de gustul dulce amărui al clipelor ce par eterne...dar ele sunt şi vor rămâne doar o amintire în continuă devenire.

...Hai să uităm să mai gândim, hai să încercăm măcar pentru câteva zile să trăim şi atât! E simplu... suntem simpli! Nu suntem altceva decât nişte fire de nisip risipite în vânt ...pe marea agitată...nu suntem decât fulgii topiţi în razele timide ale soarelui de aprilie...

Pun preţ pe...

Pun preţ pe sinceritate, pe un calorifer la care îşi târăsc trupul nişte amărâţi.

Pun preţ pe coşurile de gunoi, pentru că din ele mănâncă vagabonzii. 

Pun preţ pe mia de lei pe care o arunc pe stradă, pentru că din ea trăiesc cerşetorii.

Pun preţ pe răbdare şi pe zâmbetul pe care mi-l împart de la primele ore ale dimineţii oamenii ascunşi în chioşcuri. 

Pun preţ pe haine, pentru că sunt lucrate cu sudoarea frunţii de alţi oameni. 

Pun preţ pe cărţi, pentru că în ele stau ideile şi sentimentele unor oameni ce depăşesc cu mult cosmogonia.

Pun preţ pe matematicieni, pentru că ei reuşesc să înţeleagă ceea ce noi nu reuşim. Pentru că-şi tocesc creierii să ne înveţe, uneori, în zadar.

Pun preţ pe iubire, pentru că ea e singurul lucru GRATIS în ziua de azi.

Pun preţ pe vorbe, chiar dacă sunt în egală măsură şi otravă şi licoare sfântă.

Pun preţ pe prietenie, cu toate că am ajuns să nu mai cred în ea.

Pun preţ pe divinitate, pentru că fără ea am fi goi, ai nimănui.

Pun preţ pe tine, pentru că-ţi rupi o parte din timp, să afli pe ce pun eu preţ.